Iată cum o tăcere poate aduce linişte. La jumătatea tăcerii, liniştea începe să se aşeze, în straturile interioare ale contemplării sinelui. Şi iată cum tu, cititorule, când citeşti acestea, ştii, sau dacă nu ştii, afli, că aceste cuvinte nu sunt scrise dinainte. Data de pe blog sigur minte. Petru că în timp ce tu citeşti aici, eu scriu, tot aici. E ca şi cum am vorbi pe chat, cu instant messages. Doar făcând acest exerciţiu de imaginaţie poţi intra în atmosferă.
Nu mai ştiu ce am citit pe facebook, şi mă oftic, dar ştiu sigur că vroia să zică despre lumea care continuă să vorbească în inimă despre ceva, cu toate că omul care deţine inima respectivă nu vorbea. Poate vroia să spună că poate omul tace, dar inima nu-i tace niciodată.
Şi fenomenul ăsta pe facebook nu cred ca e legat exclusiv de persoana mea, cred ca e unul din curiozităţile naturii mileniului trei; precum fapul că te uiţi la ceas, o dată la câteva minute, dar niciodată nu ştii cât e ceasul.
La ceas te poţi uita, dar la soare, ba! Am impresia ca el tace şi face. Ce face? Scoate vlaga din noi, asta face. Apropo de asta, aveam o vecina bătrână care ţipa mereu, de nu aveam linişte nici pic. Şi întrebam: "Mamaie, dar de ce ţipi în halul ăsta?", la care baba: "Păi, ţip! Ca să afle lumea că încă mai trăiesc!".
Nu voi elabora aici tot ce îmi trece prin minte. Vreau numai să (îmi) aduc aminte de unele lucruri care poate că nu contează, nu au rost, nu se merită, nu se doreşte a fi, dar ele sunt şi nu le poţi ignora în totalitate. Am scris în primăvară despre zona de confort şi locul în care magia se întâmplă: în afara zonei de confort. Întăresc acest punct de vedere, care nu-mi aparţine, dar îl susţin, prin asta:
Şi repet:
Apoi tac.