Se pare că nu este suficientă o singură piesă o singură dată să întreţină o stare înaltă.
Decât pusă pe repeat.
La un moment dat îşi pierde sensul.
De aceea cred în repeat a trei piese.
Echilibru. Si acuitate: direct în inimă.
Ultima dimineaţă de Luni a lunii Septembrie a fost a lui Horia Brenciu;
Pe seară am dat de doi-în-unu: Sişu şi Adele.
Acum sunt pregătit să intru în Octombrie.
Dar cum fac acest pas?
Mâhnit ca vremea, totuşi, la cât de mare e această stare,
atât de în faţă se bagă setea de viaţă!
Pentru că am ajuns la un număr în cronologie
şi ştiu că ceea ce observ nu mi se întâmplă numai mie.
Adormit de gândul unei fiinţe umane lipsită de griji
de genul "oamenii sunt răi, fereşte-te de ei!",
de tipul scuzelor patetice rostite de buze sintetice.
De-aia societatea se aşează ca cel mai prost strat
pe pământul ăsta niciodată rotund şi niciodată plat,
niciodată stea, şi niciodată pe deplin întunecat.
Asta e cauza inclusiv a răutăţii mele, şi nu mă scuz prin asta,
dar am identificat, măcar, lucrul ăsta, şi nu imediat,
dar cum să pot să ignor tot ceea ce văd şi ştiu şi realizez,
mămăligându-mă în sinea mea, încercând să mă decuplez?
Mereu caut tihna, mereu caut nuanţa, savoarea şi tot
nu pot vedea astea decât în puţine, puţini...
Ferry se va numi starea asta.
De la (să mă ducă departe) feribot.