Măi, să fie!

Când mă întorceam acasă, pe la 8 fără, seara, m-am oprit în loc şi am numărat; ieşeau 15 la alea mici, 27-28 la alea mari; încă o dată: 15, 26-27. Deh!, n-am numărat eu bine. Oamenii se grăbeauş maşinile, nici nu mai ştiai când porneau sau când opreauş parca sunetul era acelaşi, fiindcă sincroanele făceau ca cei care virau spre dreapta să oprească exact atunci când virau cele care doreau spre stânga. Şi 15 secunde îi rămâneau pietonului îngheţat să-şi salte bocancii prin fleoşcăiala generală, până la trotuarul şi mai general; dacă nu eşti cu ochii pe Verde, pierzi, automat, 3-4 secunde. Adică un sfert din timp!!

Danzel - Pump It Up (OFFICIAL VIDEO)

Mai ţin minte, eu băiat cuminte, când prima dată când am fost într-un club (sau prima dată când ţin minte :P  ) a fost la Balul Bobocilor. Al Bobocilor de liceu. Eram peste jumătate de clasă acolo; era prima dată când colegii mei îmi păreau interesanţi; mai departe, a doua oară când mi s-au mai părut interesanţi a fost în ultimile luni de liceu--maturi, cât se poate, cu aspiraţii spre diferite facultăţi, capabili, tineri, cu chipurile întinse şi pline de viaţă, cu dedicaţii pe tricouri albe scrise cu markerul, apoi, după desparţire, sentimentele de prietenie şi recunoştinţă ae colegilor mei faţă de profesori, chiar şi faţă de profa de fizică, sentimente care apar în mod natural, pentru că profesorii nu sunt pentru a fi urâţi, nici nu pot fi aşa- în Club Op.. Diva a fost Balul, multă muzică, printre care şi Pump it up.


Acum,
ziua există
luna pe cer persistă
n-am vrut să mă aşez
până în miezul nopţii
pe banca vis-a-vis
statuii lui Nichita
(n.n. Stănescu)
(n.n. Parcul Şahiştilor)
din respect pentru 15 ianuarie,
ziua de naştere a lui Eminescu.
de aceea am dat mesaj Mihai-lor
cu La mulţi ani!
Am savurat 4 caşcavele cu bacon
la Mac
cu 5 minute înainte de 00:00.
Asta după o seară în Doroftei
de după un concert folk la Sindicate.
În altă ordine de idei,
am carnet nu-l ud că rugineşte.
00:05 mă atrage statuia sau
îmi place fast-food-ul?
Iată-mă mâncând un cheeze
de la o shaormerie.
Sunt incorigibil.
Credeam că sunt acasă
la 10 jumate.
Cămaşa mi-o pătez cu varză.
Următoarea la rând.
În faţa statuii lui Nichita
nu regret nimic.
Lumea e amară.
Şi ce dacă?
Atunci, n-o gust!
Ah şi vroiam să spun
nişte chestii poate dintr-astea.
Şi probabil de-asta am blog.
Timpul, ca şi omul, e limitat.
Răgaz ai doar cu sacrificiu.
Somn? Crede-mă,
nu-l vrei pe tot!
Banii? Ducă-se-n pustie!
Am terminat şi cheeze-ul.
Somn uşor.
Mâine dimineaţă,
până la ţintă,
din nou o să mor.

MAVADO LIVE IN QUEENS NY 03/27/2009

Când trupul cade fără vlagă viu
încep să scriu încet să scriu
încet să scriu încep să scriu
şi trupul pică fără vlagă mort
să mă distrez fac un efort