ŞI ÎNCĂ NU ŢI-AM SPUS PE CINE IUBESC ŞI PE CINE NU

Bineînţeles, titlul e luat dintr-un film. Desigur, filmul e cam anonim, aşa. Se leagă scenaristul ăla de serile live de saxofon , de oraşul anost pe lângă altele, de buburuzele scrise acum patru ani de un om de mare anvergură, om pe care trebuie să îl întreb dacă mai vrea să-i sape groapa lui Areţu cu hârleţu' , regizorul se scarpină pe undeva prin interiorul cheliei şi scoate de acolo ceva gen " Daca mă refuzi - a spus el - voi muri.  Ea l-a refuzat. Şaizeci de ani mai târziu el a murit. ", actorii înşişi îşi modifică replicile după bunul plac, în timp ce....

"Pentru ca ea să nu eşueze în braţele vreunui taximetrist", se motiva autorul Buburuzelor. Până şi el s-a schimbat în patru ani. Însă adevărurile îşi modifică numai scopul, altruist, egoist, sau îşi abolesc scopul, în cazul în care se simt captive scopului respectiv. A se lăsa adevărurile, "pentru că îmi pasă", pentru alţii, poate mai maturi, poate mai imaturi, sau poate mai pregătiţi, înclinaţi şi dedicaţi pentru asta, pentru cei care prin formare se automistuie de se întoarce la puterea a doua pe dos.

Aş putea-o da în clasicisme ca să mătur perdelele de pânze de păianjeni şi ca să ajung la subiecte care interesează lumea, şi o şi  intersectează; ce pot să fac eu decât să spun că m-am uitat la ceea ce a zis Geoană la Realitatea ieri seară, invitat fiind ca să zică lucrurilor pe nume, că a fost iar un mic cutremur în Japonia, că Euro e mic, Mic cu M mare, că alianţa dintre Fed. Rusă, Belarus şi Kazahstan e încă încă încă o dovadă că istoria nu inseamnă numai bătălia de la Rovine sau  Antantă, sau Noaptea Sfântului Bartolomeu. Voltaj, BUG Mafia, Nimeni Altu, etc. şi-au lansat albume noi, ROA rupe. În puii mei e supertare. Mega 11 de la Vodafone ne stresează prin melodie, ne freacă la melodie. E frig afară şi abia aşteptăm zăpada, ne facem planuri de rev., twitterim şi facebookim. EI, ŞI?

Şi  încă nu ţi-am spus pe cine iubesc şi pe cine nu. Eu sunt Apollo, cică. Un nume ales mai la întâmplare, mai în serios. Un nume sub care se înglobează multe aspecte, multe preferinţe, mai ales brunete cu părul drept, asta aşa, ca o glumă a ceea ce se cheamă titlul postării de astăzi.  Eu nu sunt mediocru în general, însă sunt aşa în aproape toate chestiile de deasupra stării de mediocritate.. Am viaţă înainte (atât cât va exista blogspotul :))  ), am energie în bucurie şi poate viceversa, şi urăsc urăsc urăsc ceva, fiindcă sunt total incapabil să urăsc oameni: ignoranţa. ca noţiune, ca fenomen, ca rău obligatoriu, ca abandonare a luptei cu societatea, sau cu sensul vieţii.

Oamenii sunt buni, dar majoritatea sunt încuiaţi în autosuficienţă, şi nu pun suflet în talentele lor. Românii, da. N-am iesit niciodată din România, decât virtual, deci ma refer mai întâi la români, apoi la oameni în general. Atâta simpatie şi atâtea simţuri de apreciere pot avea, însă astea se resping cel mai des;  mai degrabă îţi primeşte cineva injuriile.

Viaţa merge înainte, cu oameni sau fără oameni lângă tine, cu oameni destui sau insuficienţi, apropiaţi sau distanţi, cu gândire out-of-the-box sau in-box, ce contează sunt intersectările de drumuri, de momente, clipe, ore, vieţi, vise, intersectări de stări şi sentimente, de apartenenţă. Viaţa mege înainte, dar toate intersectările de mai sus, care par buşituri ale păsărilor pe parbrizul maşinii tale lasă urme. Toate trec, dar lasă urme. Şi când seamănă urmă cu urmă, parcă se adaugă, parcă se suprapun, şi scobitura aia dinlăuntrul tău devine şanţ, degradarea a solului, fără perioadă de refacere, fiindcă poate vârsta e fragedă şi sufletul nu crede că oboseşte când are de muncă. Spuneam încă de pe acum opt ani că trecerea prin suflet este o artă.

E bine când apare, e rău când continuă... şi când dispare