Inimile nu se mai unesc. Se unesc ochi, mâini şi bani. Dar inimi, nu. Prietenii de timp liber, conjuncturi de entertainment, hliziri şi nu râs, reprimarea emoţiilor, comoditate mereu dosită după aşa-zise argumente, bârfă fără conştiinţă, toate acestea precum şi altele, realităţi pârguite, care prind culoare şi devin atrăgătoare odată cu acumularea experienţei de viaţă. Înveţi să fii ca ei, ca să fie şi ei ca tine. Să nu diferi.
Încerc să înţeleg cât dor poate acumula un om, sau câte doruri. Câte întrebări "De ce?" nespuse, şi câte cemaifaciuri nepuse. Încerc să înţeleg cum de prejudecăţile rămân în picioare indiferent ce le-ai face. Cum de străinătatea unui om nu se şterge niciodată cu adevărat din ochii apropiaţilor.
OBIŞNUINŢA E A DOUA NATURĂ DAR SĂ NU LUĂM TOT CE E OBIŞNUIT CA FIIND NATURAL.
Unde e pacea, tihna, mulţumirea, graţia şi ornamentele sufletului care fac parte tot din suflet?
De ce oamenii seamănă atât de mult unii cu alţii dar ei văd doar diferenţe, deci neconcordanţe, deci respingere, deci indiferenţă?
De ce treci nepăsător(oare) chiar şi pe lângă tine?
Uneşte-te cu inima ta!
Altel, cum?, dar cum te poţi uni cu altele?....
Nu mai e la moda sa pui suflet in ceea ce faci, iar iubirile sunt mai mult fizice decat spirituale... Asta se va agrava si nu stiu daca oamenii se vor trezi din timp :(
RăspundețiȘtergere